Venise vremea să-l vizitez pe doctoraş.
Pe principiul nu vorbi până nu ai cântărit bine ce ai de zis", mai întâi şi mai întâi găsisem necesar să mă documentez pe seama lui. Din păcate, gurile rele ale satului nu erau tocmai o sursă obiectivă. Ce putusem deduce eu cu greu, dar şi cu acurateţe din tot ce auzisem erau următoarele:
numele şi prenumele doctoraşului nu numai că erau stranii, dar alcătuiau şi un palindrom: Iaviri Irivai;
era în primul lui an de rezidenţiat aici în [...];
Orașul ăsta depresiv mă face să mor, nu de tot, așa câte un pic la fiecare 99,24 de minute cât să îmi dau seama că timpul pentru pace se scurge sinistru între dinții unui pieptene vechi, mai vechi decât bătrâna care își îngrijește cu el părul alb de fiecare dată pe banca de lângă nimeni pentru că întotdeauna lumea e oriunde altundeva decât acolo.Hai să tacem cu toții astfel încât zgomotul ruinelor să se simtă rușinat și să tacă mai silențios decât am
Serengeti. În savană,
Hienele au prins o zebră.
Şi-ntr-o asonanţă funebră,
Râd şi rad orice strop de hrană.
Şacali şi un-leu stau şi îndură
Sperând la o îmbucătură...
Militari. În autogară,
Studenţii şi-au luat pachetul,
Şi-a aflat tot internetul,
C-au mâncat pân'-au dat pe-afară.
Sarmale pozate-s pe facebook,
Din priviri le-ai şi-nghiţit, năuc...
Toată viaţa alergăm,
După un el,
După o ea
Şi degeaba
În final singurătatea o să ne fure,
O să ne ducă departe ca un şoim
Şi-o să ne-arunce în vid,
Într-un loc al aşteptării,
Pentru oamenii care doar aşteaptă.
O persoană, un lucru, cealaltă jumătate
În timp ce timpul se scurge şi el nu
Nu vine oricât l-ai aştepta.
Se vrea a fi jumătatea cuiva dar
În niciun caz a ta.
Şi priveşti în gol şi-aştepţi şi
Vrei, doreşti, visezi, la imposibil.
Imposibilul de
Ah, de-ai ştii cât de mult tânjesc,
După zilele în care mă uitam în ochii tăi
Şi-i închideam pe-ai mei, visând la ziua-n care
Aveam să-ţi spun cât de mult te iubesc.
Dar am suspinat şi ţi-am zâmbit.
Deşi şi eu, şi alte fete suntem
Ca nişte atomi metalici,
Ele pot substitui dragostea din tine şi
Să şi-o însuşească,
Dându-ţi o minciună în schimb,
În timp ce eu nu pot fura nici măcar
O privire de-a ta,
Doar din cauza modului tău de a privi viaţa.
Şi
Mâine am să mor
Şi tu ştii că nu-mi pasă
Pentru că ştiu că n-ai să plângi.
Existenţa mea e f-i-c-t-i-v-ă.
Nu uita,
Nu doar morţii ştiu cum e să mori
Şi în curând, îţi promit,
O să ştii şi tu
Cum e s-o faci.
Pentru că nu sunt egoistă,
O să-mi împart moartea
Cu tine,
Pentru că amândoi ştim
Că ai un merit în asta.
E frumos, să ştii,
Să priveşti de sus oamenii
Şi să râzi de ei cu prima
Ocazie oferită.
Uite, eu de exemplu,
Am să vă
un regret dintr-o alta lume by darkbylarissa, literature
Literature
un regret dintr-o alta lume
tu esti cel care poate opri ce-a inceput prin sfarsitul tau.
am muscat perna si mi-am innecat plansul. am ramas sufocata cu fata in perna. simteam cum perna devine rece si umeda. speram sa fie doar un vis, sincer. m-am ridicat in genunchi.
eram tot in camera mea.
-opreste totul. te rog. opreste toata durerea asta, pentru ca eu n-o mai pot duce. fa-ma sa uit.
am inchis ochii si m-am trantit inapoi, intre perne.
am deschis ochii.
soare, cald.
-hei! ai adormit, zano.
-cum?
recunosteam vocea, recunosteam si locul.
-cum? cum am ajuns aici?
-hai termina. erai terminata aseara. ai dormit la mine in cort si tipai ca e rulota ta. erai tare
Uneori
Regret
Că
Nu
Aş fi vrut să-mi aprinzi ţigara iarna.
Ca apoi să ţi-o ofer ţie.
Sau s-o împărţim pe ultima,
Dar numai după ce am lăsat urme de ruj pe ea.
Să fie seară iar eu plecată din oraş
Să mergem la tine la o ţigară
Să dormim la tine şi chiar
Să împărţim şi perna.
Ar fi fost frumos să ne sărutăm
Şi să facem schimb de fum.
Mi-ar fi plăcut să fie frig,
Şi să te chem la o cafea
Şi să nu mai pleci de aici
Pentru că nu ai fi vrut să fac
Balada planşetei furate
Am zărit-o pe Lipscani
Când de-abia mai aveam bani
Şi-am cumpărat-o într-un gest
De pur arhitect în manifest;
Cu masa şi volumul ei
M-am luptat de la Hanul cu Tei
Şi am cărat-o-n mod prostesc
Nemaivăzând ce mai lovesc;
Şi-a rezistat la drumul mare
Pe bulevard şi în parcare;
Şi-a rezistat şi-n librărie
Dănd jos cărţi de pe raft o mie;
A rezistat şi-n autobuz
Cu călători privind confuz
În timp ce ea stătea solemn
Planşeta mea mândră de lemn;
&
Fă-mă să uit de mine şi de restul,
Şi fă să mă vegheze cel puţin doi aştri.
Îneacă-mă forţat în ochii tăi albaştri,
Scopul mă va face să iert gestul.
Aşează-te-n braţele mele, vorbeşte-mi sau taci,
Aruncă-mi în faţă tot ce simţi şi speri să se întâmple.
Şterge lacrimile ce curg din ochii mei opaci.
Şi dă-mi inima ta ca pieptul meu să-l umple.
Şi dacă vrei să mă omori, nu privi în urmă.
Sărută-mă cu buzele tale arsenife